Cum se face un cur de fier

Publicat de Călin Drăgan pe decembrie 31, 2020decembrie 31, 2020

Drumul este destinaţia. Nu o să mă apuc de disecat această propoziţie şi să storc din ea şi ultima picătură de metaforă. Mă rezum în cele ce urmează la sensul ei cât se poate de literal: un drum pe care îl faci chiar de dragul lui, fiindcă în afară de asfaltul care vine în mare viteză către tine prea multe nu o să vezi.

Iron Butt e o poveste ce s-a născut pe la mijlocul anilor ’80, când nişte americani şi-au pus întrebarea dacă se pot parcurge toate cele 48 de state din SUA în 11 zile (din motive geografice şi geopolitice au exclus Alaska şi Hawaii). Au numit cursa Iron Butt Rally. Nu numai că au putut, dar au mai vrut încă o dată. Şi fiindcă după doar doi ani s-au adunat deja destul de mulţi care au făcut turul Americii conform regulamentului, au înfiinţat asociaţia omonimă, un omagiu adus fundurilor tăbăcite. Singura condiţie pentru a intra în asociaţie e una simplă şi onestă: trebuie să faci dovada că ai parcurs una din probele de anduranţă din meniul lor. Minimul e 1000 de mile, sau 1600 de kilometri, fiindcă şi-au deschis graniţele şi pentru europeni, iar noi, europenii, nu reuşim să facem în cap socoteli cu mile şi galoane. Faini ficiori!

Mâncat de prejudecăţi, am fost destul de circumspect în ceea ce priveşte posibilitatea de a face 1600 de kilometri în 24 de ore în România. Ba că n-avem autostrăzi, ba că e prea mult trafic, ba că-s proaste şi drumurile pe care le avem.

Aş zice nimic mai greşit, dar ştiu cu siguranţă că am făcut în viaţă şi greşeli mai mari. Într-un singur an am desenat două rute în care se pot aduna kilometrii necesari pentru a putea intra în hall of fame. Şi le-am şi umblat, una din ele chiar de două ori. Nu o să-ţi arăt ruta exacta, căci, din câte ştiu, nu locuieşti în satul meu şi nu te-ar ajuta prea mult. În plus, s-ar putea să te simţi mai bine dacă îţi găseşti drumul tău. Doar îţi amintesc pe unde sunt drumuri bune, şi rămâne la latitudinea ta să despături o hartă şi să începi să visezi. Dar nu visa prea mult, căci timpul nu are răbdare.

1600 de kilometri într-o zi se pot face. Mai mult de atât, cam greu, dar nu imposibil, următoarea pe listă fiind proba de 2500 de kilometri în 36 de ore. Pentru şi mai mult nu prea mai e loc, fiindcă traseele repetitive nu sunt acceptate, iar ţărişoara noastră se termină prea repede. Avem câteva tronsoane de autostrăzi care ajută la drum lung. De la Sebeş la Sibiu, de la Sebeş la Deva, de la Piteşti până la Constanţa, şi înca nişte bucăţele mai mărunte. Pe lângă acestea, cam tot ce e drum naţional, cu excepţia drumurilor din judeţul Giurgiu, e în stare foarte bună. Moldova are pe partea estică multe şosele lungi şi drepte, nu foarte circulate. La fel Oltenia, peste tot pe unde am umblat-o. Transilvania mi-e tare dragă, dar, exceptând autostrăzile, e cam întortocheată. În 2018 am croşetat un drum prin toate reşedinţele de judeţ din patria noastră, astfel încât să nu străbat acelaşi drum de două ori; aşadar poţi lua de bun ce zic legat de starea şoselelor, am văzut recent cam 5000 de kilometri.

O viteză medie de 90-100 kilometri pe oră e suficientă pentru a te încadra în timpul avut la dispoziţie. Nu zic mai mult, te prinzi şi singur ce înseamnă asta. Pauzele ar trebui să fie ca pit-stop-urile din Formula 1: alimentezi şi pleci mai departe. O pauză mai lungă, de 30-45 de minute, la jumătatea drumului, ar cam trebui să ajungă. Dacă nu ajung 45 de minute, stai o oră. Stai cât ai nevoie ca să termini sănătos călătoria. Dar ai grijă, şi cea mai lungă zi tot 24 de ore are. Iunie-Iulie ar fi lunile cele mai potrivite. Şi sâmbăta e cea mai buna zi din săptămână, e ziua de odihnă pentru TIR-uri.

Vorbind de viteză şi de timp ajungem şi la motocicletă. Clar, o tură de genul acesta nu poate fi făcută cu o motocicletă de teren sau un scuter. Media de viteză de care am vorbit necesită un motor destul de puternic. Ca să poţi sta pe şa cele cam 16 ore dintr-un total cu tot cu pauze de 19-21 de ore (aici se învârt timpii pe care i-am scos eu), trebuie să fie comodă. O motocicleta de touring, un cruiser sau un big adventure ar trebui să facă faţă distracţiei. Prima mea tentativă a fost pe un adventure mic, şi ce mi-a lipsit pe el cel mai mult au fost vreo 30 de cai putere în plus faţă de cei vreo 45 pe care îi aveam la dispoziţie. Poate şi o şa ceva mai comodă. Poate şi nişte mânere încălzite. Şi sigur să fi pornit la drum mai de dimineaţă, eu fiind un animal diurn. Şi mai e un aspect. Oricât ai învârti prognozele meteo, drumul e lung, şi vântul nu e tot timpul din faţă. O motocicletă mai grea stă mai bine cu vânt din lateral decât una uşoară. Din punctul meu de vedere, de la vreo 230 de kilograme în sus începem să povestim despre o motocicletă de făcut un Iron Butt. Dar asta e părerea mea, o încercare poate fi distractivă chiar dacă eşuează.

Alimentaţia potrivită e cea care îţi cade bine. Preferabil e să-ţi cadă bine mâncatul frugal, din pungă. Ce a funcţionat foarte bine la mine au fost raţiile de drumeţie, de genul celor peste care torni apă caldă şi se transformă în ce vrei tu. Sunt gata în 15 minute, cu tot cu mâncatul. Mâncarea e fudulie, băutura-i temelie în sportul acesta. Evită băuturile energizante, nu dau nume. Acestea energizează până când ficatul se dă bătut, după care le bei degeaba. Eu sunt păţit cu ele. Dacă ai văzut “Idiocracy”, bine; dacă nu, caută să-l vezi. Ceva care conţine complexul de vitamine B e bine venit. După prima mea tură Iron Butt, imbuibat cu băutura energizantă al cărei nume nu-l zic, am căzut lat, aproape adormeam pe motocicletă. La următoarele am fost foarte proaspăt, şi dacă nu se nimerea ca de fiecare data a doua zi sa fie furtună, aş fi plecat mai departe să rezolv şi next level, 2500 de kilometri în 36 de ore.

În bagaje nu-ţi trebuie nu ştiu ce mare lucru. Eu duc o haină de ploaie, plicurile cu mâncare şi un aragaz mic, mic de tot. Până la urmă, e o tură de o zi.

Regulile pe care trebuie să le respecţi pentru a-ţi fi omologată plimbarea se găsesc descrise pe larg la https://www.ibagermany.de. O să-ţi fac doar un scurt rezumat al punctelor esenţiale:

Trebuie să aduni toate bonurile de benzină, şi să îţi poţi nota locaţia staţiei de alimentare pe hartă
La fiecare alimentare îţi vei fotografia odometrul (kilometrajul)
Nu e obligatoriu, dar uşurează foarte mult munca voluntarilor care te vor verifica, să ai un track GPS în format GPX descărcat din dispozitivul de navigaţie, pe care să fie marcate şi opririle pentru alimentare; alternativ, îţi poţi instala pe telefonul mobil o aplicaţie de înregistrare a traseului care funcţionează în combinaţie cu SpotWalla. Eu folosesc Gibby Trip.
Ai răbdare, verificarea durează o vreme. Cum ziceam mai sus, pentru cineva tura ta voluntară se transformă în muncă voluntară.

Poftă bună!